Despre The Flinstones:
The Flintstones, în română, Familia Flintstone, este un serial american de televiziune sub forma unor seriale de desene animate prezentate de canalul de televiziune ABC și produs de Hanna-Barbera Productions.
The Flintstones este unul dintre cele mai pline de succes seriale de televiziune create vreodată. Inspirat din acțiuni ale serialelor anilor 1950, așa cum ar fi The Honeymooners, The Flintstones se referă la viața de zi cu zi a unui "primitiv", Fred Flintstone, membru al "clasei muncitoare" din "epoca de piatră". Aventurile sale zilnice, precum și ale familiei sale, respectiv ale vecinilor și prietenilor lor din casa de alături, alcătuiesc structura și substanța serialului.
Serialul a fost prezentat în varianta originală de compania de televiziune ABC și a durat între 1960 și 1966. Ulterior, serialul a fost repreogramat de mai multe ori de către Screen Gems, Worldvision Enterprises, Turner Program Services și, respectiv de Warner Bros. Television, care are actualmente dreptul de proprietate al întregii serii.
Aventura se petrece într-o "Epoca de piatră", care imită la indigo societatea americană a deceniului 1961 - 1970. Totul pare a fi făcut din piatră, inclusiv numele protagoniștilor care sunt cuvinte referitoare la pietre și roci. Aici își are sălașul Fred Flinstone (Flintstone = "Pietriș fin") care este căsătorit cu Wilma. "Câinele" lor este de fapt un dinozaur pe nume Dino. Cuplul îi are ca vecini pe Betty și Barney Rubble (Rubble = "Pietre sfărâmate") cu care se înteleg foarte bine. Ei locuiesc în Bedrock ("Piatră de bază"). Ambele familii sunt puțin trăznite și au diverse aventuri hazlii.
Lista episoadelor:
Episodul pilot: - Flagstoni Primul Sezon (1960-1961)
- Zburătorul Flintstone
- Buze fierbinții Hanningan
- Piscina
- Nu se cere ajutor
- Personalitate schimbată
- Monstrul din lagună
- Domnii dadace
- La cursă
- Problema din Ring
- Hollyrock, sosesc
- Campion la golf
- Biletul confuziei
- Drive-nauntru
- Hoțul
- Noaptea când fetele ies în oraș
- Clasa de dans Arthur Quarry
- Marele jaf de la banca
- Vânătorul de dinozaur
- Pianul
- Hipnotizatorul
- Iubește scrisul de pe stânci
- Proprietatea
- Astronauți
- Marele, mare weekend
- În încurcătură
- Bunul cercetaș
- Camere de închiriat
- Fred Flintstone - în trecut și în viitor
- Scriitori hit-ului muzical
- Flintstonul pierdut departe
- Autobuzul disparut
- Alvin Brickrock prezinta
- Fred Flintstone in a 2 luna de miere
- Povestea cu Rock Quarry
- Usor impresionati
- Flintstone de Prinstone
- Micuta minciuna alba
- Urcare sociala
- Concursul de frumusete
- Mascarada de la bal
- Picnicul
- Gazda casei
- Povestea cu radiografia
- Cartoforul
- O vedeta aproape s-a nascut
- Entertainerul
- Bani disparuti ai Wilmei
- Vrajba si nervozitate
- Glumetul impracticabil
- Operatiunea Barny
- Gospodara fericita
- Fred loveste afara
- Acesta este salvatorul dumneavoastra
- Probleme-în-lege
- Poștașul cometă
- Amenințare din Rock Vegas
- Divide a naviga
- Amenintarea cleptomanului
- Iubitor latin
- Scoate-mă la meci
- Dino merge la Hollyrock
- Noul sef al lui Fred
- Barney Invizibil
- Baletul din Bowling
- Smucitura
- Uite zapada in ochi tăi
- Conventia bivolului
- Micuțul străin
- Barney bebe
- Escapada Hawaiiană
- Ziua doamnelor
- Durere cu măseaua
- Liceeanul Fred
- Litera S de la Suspiciune
- Mitraliera Freddie
- Hoțul pupăcios
- Wilma menajera
- "Eroul Fred"
- Petrecerea aniversară
- Surpriza
- Vizita mamei soacre
- Bunicuța șireată
- Noua slujba a lui Fred
- Repetiția
- A conduce asitenta Fred
- Ventrilogul Barney
- Marea mișcare
- Vizitatorii suedezi
Un videoclip bonus, în exclusivitate, nu a fost niciodată dat la televizor pe nici un canal:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu