
Din ce-am putut să-mi dau seama în aceste două zile, un post de radio cu muzică clasică este unul dintre puţinele lucruri care te poate relaxa la volanul unui Ford Focus RS500. Desigur, asta în cazul în care nu te enerveaza. Pentru cei care nu au citit încă toată literatura care s-a scris despre maşina asta până acum, ca şi pentru cei care au pierdut din vedere articolele (chiar şi o copertă) din numerele noastre anterioare, fac o mică recapitulare. RS500, aka Tyler Durden, este o ediţie limitată, de 500 de exemplare, care marchează sfârşitul producţiei actualului Focus RS. Motorul de 2.5 litri Turbo dezvolta 350 de cai putere şi 460 de Nm de cuplu, iar lucrările efectuate la trenul de rulare şi la şasiu sunt menite nu numai să pună cât mai mult din puterea asta imensă pe asfalt, dar şi să ţină maşina pe şosea, de preferat pe tot parcursul vieţii ei zbuciumate.
Desigur, îndrăzneala producătorului de a pune 350 de cai pe puntea faţă trebuie să fie cel puţin echivalentă cu pasiunea nebună a celui care se suie la volan. Până să se lanseze pe piaţă Focus RS varianta de 305 cai, se zvonea că puntea faţă nu va putea suporta niciodată în condiţii de siguranţă mai mult de 250 de cai. După ce Ford a arătat lumii întregi ca se poate, acum a plusat şi a scos la iveala acest pachet cu 50 de cai în plus, pentru cei care n-au altceva de făcut decât să se distreze cu maşini care bat recorduri. Acest Focus RS este cu atât mai spectaculos, cu cât merge la fel de dramatic precum arata. Spoiler complet modificat, faruri din fata cărora se dau la o parte absolut toate maşinile (asta nu este o glumă, e mai mult o uimire), jante negre cu spiţe nenumărate care acoperă timid nişte discuri de frână uriaşe cuplate la nişte etriere de un roşu intens, aerisiri cu scop funcţional în capotă, eleron proeminent pe hayon, eşapamente cât capul meu de mari şi un difuzor care parcă a jucat într-o piesă de teatru. A, şi să nu uit, finisare în negru mat, colantat.
Costin Giurgea, a testat în exclusivitate pentru Top Gear Ford Focus RS 500
Mai multe informaţii despre maşină găsiţi aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu