marți, 22 februarie 2011

Samsung Galaxy S II

După enormul succes avut după primul telefon care a și fost nominalizat la Best Mobile Device, cei de la Samsung nu se puteau opri să nu scoată și un al doilea model, un model succesor și cu mult mai performant. Acesta este Samsung Galaxy S II cu un ecran inceredibil de 4.3 inch și un procesor dual-core tactat la 1GHz. Ecranul de tip Super AMOLED oferă interfaţă touchscreen capacitivă si are o rezoluţie de 480 x 800 pixeli, afişată pe o diagonală de 4.27 inch. Deasemenea, dispozitivul rulează și cu cel mai nou sistem de operare Android pentru smartphone-uri, Android 2.3 Gingerbeard.

Pe partea de multimedia, smartphone-ul impresionează cu o cameră de 8 MP, capabilă de înregistrări video Full-HD 1080p. Rămâne de văzut dacă şi calitatea imaginilor afişate se va putea ridica la pretenţiile rezoluţiei. Mai avem parte şi de o cameră frontală, a cărei rezoluţie atinge 2 MP, mai mult decât necesar.

Sincer să fiu, designul nu mă prea impresionează ba chiar cred că la versiunea anterioară era mai reuşit. Dar aici intrevine părerea fiecăruia.

Telefonul va fi disponibil în versiuni de 16 GB şi 32 GB, dar nu ştim când şi nici preţul de lansare.

O zi bună!
Andy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu