sâmbătă, 30 octombrie 2010

Lamborghini Sesto Element

Al şaselea element

Gabriel Grosoiu | 30 Septembrie 2010



 După o serie de teasere enervante, Lamborghini s-a hotărât să aducă la Paris conceptul Sesto Elemento. Mai presus decât un simplu supercar, conceptul se vrea a fi un fel de apogeu în ceea ce priveşte folosirea fibrei de carbon. Şi chiar este, din moment ce greutatea maşinii este de doar 999 de kilograme. Prin comparaţie, Gallardo LP 570-4 Superleggera pare un elefant adormit, cu cele 1.340 de kg. ale sale. Şi dacă tot vorbim despre vârful gamei Gallardo, merită menţionat faptul că Sesto Elemento Concept a primit motorizarea acestuia, respectiv V10-le de 5,2 litri şi 570 CP.

 Avantajul folosirii extensive a fibrei de carbon apare atunci când ne aruncăm un ochi peste performanţele maşinii. Demarajul de la 0 la 100 de km/h durează doar 2,5 secunde, iar viteza maximă atinsă este de 350 de km/h. Cel mai impresionant detaliu al lui Sesto Elemento este raportul de 1,75 kg/ CP, care îţi poate face sângele să clocoteasca în vene. Carbonul nu a fost folosit doar pentru caroserie, ci şi pentru şasiu, elementele de direcţie, jante şi chiar pentru zonele deformabile în caz de impact.

Vopsit într-o culoare cât mai apropiată de cea a carbonului pur, maşina are ca temă principală de design triunghiul, motiv ce poate fi regăsit în forma blocurilor optice, a ornamentelor roşii de pe capotă, precum şi a mânerelor şi a oglinzilor retrovizoare. Habitaclul abundă şi el în fibră de carbon, fiind folosit atât la realizarea consolei centrale, cât şi a scaunelor şi bordului. Deşi oficialii din Sant’Agata Bolognese nu intenţioneaza să-l transforme pe Sesto Elemento într-un produs de serie, ne asigură că de-acum înainte, aşa se for fabrica maşinile Lamborghini. Ne place!


Un comentariu: